Vizualizarea modelelor SketchUp in context fizic- Augmented Reality
Orice smartphone bazat pe IOS sau Android avand o camera disponibila poate fi folosit pentru a vizualiza un model SketchUp intr-un context fizic existent.
Odata cu instalarea SketchUp Viewer for Mobile (din App Store sau Google Play), tehnologia AR permite explorarea oricarui model 3D incadrat intr-un spatiu fizic concret.
Pentru a putea accesa proiectele SketchUp in Viewer, acestea trebuiesc salvate in spatiul Trimble Connect.
Viewer-ul acceseaza, imediat dupa instalare si autentificare cu Trimble ID, folderele si fisierele salvate anterior si ofera functii de selectie, masuratori, control al vizibilitatii obiectelor prin acces la Tag-urile alocate in model sau prin afisarea, respectiv ascunderea componentelor.
Scenele salvate in model sunt accesibile si in Viewer, care ofera si posibilitatea de animatie prin tranzitia de la o scena la alta.
Vizualizarea AR a modelului se acceseaza prin dubla apelare a functiei de selectie. Aplicatia activeaza camera si plaseaza obiectele SketchUp in contextul aflat in campul vizual disponibil.
O matrice de tip grid este oferita pentru a controla pozitia obiectelor fata de planul de referinta. Initial modelul SketchUp este adus la scara 1:1, dar cu ajutorul controalelor de tip gesture acesta poate fi scalat sau mutat in context.
Vizualizarea Augmented Reality cu SketchUp Viewer este disponibila in cadrul subscriptiilor SketchUp Go, Pro sau Studio.